Pe Bune

Ovidiu Vanghele are peste 15 ani de experiență ca jurnalist. După 10 ani de muncă în presa de trust, mai întâi pentru Mediafax și apoi pentru Pro TV, Ovidiu a ales să pornească propriul proiect jurnalistic, Centrul de Investigații Media, unde a publicat investigații despre centre pentru persoane cu dizabilități prin care se scurg bani publici, despre grupări organizate cu legături în lumea politică și despre generalul Gabriel Oprea, un om care până nu demult părea de neatins. Pentru Ovidiu să fii jurnalist înseamnă să încerci într-o oarecare măsură să faci dreptate și spune că nu îi este frică să scrie despre unii dintre cei mai puternici oameni din România, în ciuda mesajelor și telefoanelor de amenințare, pentru că trăim într-o țară în care jurnaliștii încă pot să-și facă meseria în siguranță. Crede că nu poți face jurnalism de investigație dacă nu cunoști mai întâi locul în care trăiești, care sunt regulile și mecanismele după care funcționează. Din acest motiv nu se vede plecând din țară, în ciuda nervilo

Laura Ionescu este copywriter, ține traininguri de comunicare pentru ONG-uri, este co-fondatoarea proiectului „Dume de mestecat”, scrie pe blogul personal luluts.ro și lucrează în prezent la prima carte. Începând cu Roșia Montană, Laura este nelipsită de la proteste și își folosește vocea din online pentru a încuraja oamenii să se implice civic sau în proiectele în care cred, pentru că are convingerea că stă în noi puterea de a schimba lucrurile care nu funcționează România. Despre frici spune că le închide bine într-o cutie sub pat și le ignoră până când le depășește și dispar. În rarele momente în care se simte descumpănită, își ia un weekend liber în care doarme, citește și își regenerează forțele pentru a o lua de la capăt. Deși la 17 ani i s-a oferit ocazia de a se muta în Canada, a ales să rămână în țară pentru că a vrut să-și demonstreze că poate reuși aici. Dacă atunci a reuși însemna un job bun, acum înseamnă să lase ceva în urma ei, să reprezinte un fel de busolă care oferă încredere oamenilor care

La 25 de ani, Ana Morodan a venit din Arad în București cu doar 200 de lei în buzunar și cu determinarea de a construi un imperiu business în jurul personalității ei. Opt ani mai târziu, este una dintre cele mai apreciate blogărițe de fashion din România, are propria linie de haine și conduce o afacere cu peste 10 angajați. Ana spune că a ajuns într-un punct în viață în care vrea să-și regândească activitatea astfel încât să nu mai necesite prezența ei, pentru că a obosit și în general nu prea știe cum să ia o pauză. Cel mai greu până acum i-a fost să se arate în online așa cum este în offline, să pună poze pe Instagram și atunci când simte că nu arată grozav sau să vorbească și despre evenimentele mai puțin fericite din viața ei, cum ar fi moartea tatălui. Ana crede că puterea de a influența oamenii prin ceea ce scrie vine la pachet cu responsabilitatea de a transmite anumite valori și, din acest motiv, nu ezită să pună poze de la protestele din Piața Victoriei sau să susțină comunitatea LGBT, chiar dacă ac

Până în prezent, Bogdan Theodor Olteanu a scris și regizat trei scurtmetraje, o piesă de teatru și recent și-a făcut debutul în lungmetraj cu „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, un film care, prin intermediul relației de dragoste dintre două tinere femei, vorbește despre fricile care populează societatea și cum acestea ne influențează viața. Chiar dacă nu se consideră un activist, Bogdan spune că discuțiile despre familia tradițională și problemele cu care se confruntă comunitatea LGBT s-ar putea să-i fi influențat decizia de a realiza acest film în locul altor scenarii pe care le are în lucru. Nu crede că un film poate schimba realitatea, ci că e nevoie de educație și de mai multe produse culturale care să adreseze probleme sociale curente pentru a avea un impact. În trecut, Bogdan a lucrat în consultanță politică, ceva ce, din punct de vedere moral, nu ar mai face niciodată, și de peste 15 ani este partener într-o companie de PR. Vede munca de birou ca pe un simplu job care doar îi oferă bani

Raul Oprea, cunoscut în lumea ilustratorilor și a street art-ului sub numele de Saddo, nu a fost convins dintotdeauna că va ajunge artist. Când era mic își dorea să facă filme ca Steven Spielberg și, chiar dacă desena tot timpul, un profesor l-a descurajat să dea la liceul de artă. A început să ia iar în considerare o carieră artistică la finalul liceului, când a decis să dea admitere la Facultatea de grafică la Cluj. După facultate a devenit interesat de street art pentru că simțea că își poate expune lucrările sub anonimat, fără să fie judecat de nimeni. Asta i-a dat încredere să își dezvolte stilul atât în murale și lucrări de stradă, cât și în ilustrație și proiecte comerciale. Lucrările lui Raul sunt pline de elemente colorate pentru că, spune el, întotdeauna a fost pasionat de detalii și i se pare mult mai greu să realizeze lucrări minimaliste. Deși lucrează pe cont propriu de opt ani și are constant clienți atât din țară cât și din afară, Raul spune că se simte în continuare ca un impostor în lumea ilu

Probabil există foarte puține persoane publice care să nu fi fost fotografiate de Alex Gâlmeanu în cei 20 de ani de când face fotografie. Deși a făcut milioane de fotografii până în prezent, iar unele au apărut pe copertele unor reviste importante din țară și din lume, Alex spune că cea mai bună fotografie a lui încă nu a fost făcută. În acest interviu vorbește despre etică și obiectivitate în fotografie, fake news în fotografie, importanța proiectelor personale și despre rolul trecerii timpului. Cea mai mare teamă a lui Alex este să-și piardă relevanța. În ciuda acestei frici, plănuiește să trăiască cel puțin 101 ani și să-și păstreze curiozitatea pentru a descoperi oameni și locuri, și dorința să surprindă poveștile lor în fotografii. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu.
 Editor sunet: Horia Baldea.
 Asistent producție: Elena Văduva.
 Muzică adițională: Lobo Loco – Flower Child

Ilinca Manolache s-a născut într-o familie de actori și nu a stat prea mult pe gânduri când a decis să dea admitere la facultatea de actorie la UNATC. După absolvire s-a angajat la Teatrul Mic, unde lucrează și mama ei. În 10 ani, de când joacă, a fost pe scena unora dintre cele mai mari teatre de stat din țară, cum ar fi Teatrul Național din București sau Bulandra, dar și în spații independente ca Green Hours și Godot. Însă în timp a ajuns să simtă că teatrul s-a transformat într-o simplă formă de divertisment și că multe dintre piese se fac pe bandă rulantă, fără să aibă un mesaj în spate. Când a observat că nu mai simte bucurie după o zi de muncă, dar și pentru că programul ei devenise prea încărcat, a decis să se retragă din mai multe spectacole, unele în care juca de cinci-șase ani. Nu știe ce va urma în continuare, dar Ilinca spune că nu va mai intra în proiecte în care nu crede și că e hotărâtă să redescopere cumva plăcerea de a fi acriță. Podcastul Pe Bune este susținut de UniCredit Bank și de BestJ

La cei doar 27 de ani ai săi, artista și compozitoarea Elena Moroșanu are o experiență de aproape două decenii în muzică. A început să cânte jazz de la nouă ani, când a fost descoperită de cântăreața și profesoara de jazz Anca Parghel. La 14 ani s-a mutat singură din Onești la București pentru că își dorea să studieze la liceul George Enescu și la aceeași vârstă a început să compună pentru artiști pop români sub îndrumarea lui Marius Moga. Contactul din adolescență cu industria muzicii comerciale a făcut-o să simtă mult timp că nu poate avea o carieră muzicală ca artist solo, pentru că nu contează cât de bună e vocea ei cât timp nu este la fel de slabă și atragătoare ca alte artiste. După episoade de atacuri de panică, anxietate și depresie, și resemnarea că rolul ei în lumea muzicală e doar de compozitor, a găsit curajul de porni un proiect propriu sub numele de Helen. Proiectul muzical e însoțit de mesajul „Be Brave”, prin care Elena vrea să încurajeze alți artiști să fie autentici și să nu se lase doborâți

Mona Nicoară este regizor, producător și programator în cadrul festivalului de film documentar One World Romania. Deși în tinerețe Mona a fost atrasă de cărți și literatură și a studiat limbi străine, imediat după Revoluție a început să lucreze ca activist pentru drepturile minorităților. A devenit interesată de documentar treptat, mai întâi ca asistent de producție pentru filmul Underground Children și apoi ca regizor al documentarului Școala Noastră, care vorbește despre segregarea romilor dintr-o școală dintr-un sat din Transilvania. În filmul documentar Mona a descoperit o unealtă care vine în completarea eforturilor din activism prin felul în care poveștile umane pot genera empatie pentru o cauză. Cu toate acestea, nu crede că un film poate schimba realitatea. Chiar dacă e interesată de drepturile omului în continuare și protestează pentru respectarea lor, în prezent, Mona spune că se consideră mai mult artistă decât activistă, pentru că arta răspunde acum unor căutări personale. Podcastul Pe Bune este

Constantin Vică este lector la Facultatea de Filosofie, cercetător al Centrului de Cercetare în Etica Aplicată, la Universitatea din București și omul la care apelăm toți atunci când avem nevoie ca cineva să ne explice care e treaba cu noile tehnologii. Constantin a fost fascinat de calculatoare încă de mic și a învățat primul limbaj de programare când avea 4-5 ani la clubul pionierilor. Jumătate din liceu a studiat informatică, jumătate franceză, iar dorința de a îmbina în continuare cele două culturi, cea de tip real și cea de tip umanist, l-a făcut să fie interesat de filosofie. Principalele sale domenii de cercetare sunt etica noilor tehnologii și etica aplicată și, prin articolele pe care scrie și prezentările pe care le ține, invită constant oamenii să aibă o abordare critică a vieții digitale. Scopul său, spune Constantin, este să fie un profesor bun, un cercetător bun și un om bun. Deși încă nu știe ce înseamnă să fii un om bun, încearcă să cultive în el virtuți ca răbdarea, înțelegerea celorlalți, cu

În noiembrie 2013, jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț s-au mutat într-o autorulotă de cinci metri pătrați, renunțând la slujbele lor și la garsoniera în care stăteau cu chirie, pentru că își doreau să documenteze și să înțeleagă mai bine România de azi. Decizia i-a oferit Elenei libertatea de a lucra la subiectele care o interesează fără presiuni comerciale sau de timp, un beneficiu care depășește disconfortul vieții de zi cu zi într-o autorulotă. Deși nu poate schimba direct și semnificativ viețile oamenilor despre care scrie - victime ale violenței domestice, tineri fără adăpost, persoane cu dizabilități, oameni din comunitatea romă -, Elena spune că micile schimbări în bine pe care articolele ei și ale altor reporteri le produc în societate îi dău curajul necesar să își facă meseria de jurnalist în continuare. În cei patru ani de când sunt telelei, Elena spune că a devenit mai empatică și că îi înțelege mai bine atât pe oamenii despre care scrie, cât și pe cei care au prejudecăți față de e

Timp de 9 ani, Vlad Niculescu a fost cunoscut ca librarul din Anthony Frost, o librărie specializată în carte în limba engleză, pe care a deschis-o împreună cu doi prieteni cu care împărtășea dragostea pentru cărți. De-a lungul timpului, în jurul librăriei s-a strâns o comunitate de oameni care veneau acolo nu doar pentru cărțile alese cu atenție de Vlad, ci și pentru atmosferă - te servea mereu cu ceai sau cafea - și pentru conversațiile cu el. Vestea închiderii Anthony Frost în martie 2017 a fost primită cu tristețe de prietenii librăriei care s-au strâns acolo în ultima zi pentru a-l îmbrățișa pe Vlad și a-i oferi cuvinte de încurajare. Despre lunile care au urmat, Vlad spune că le-a simțit ca pe o perioadă de doliu, în care a trebuit nu doar să se împace cu pierderea, ci și să facă față sarcinilor administrative care vin la pachet cu un astfel de eveniment. La finalul anului trecut, Anthony Frost a revenit în peisajul bucureștean sub umbrela Cărturești & friends. Pentru Vlad, meseria de librar nu a fo

Deși părinții ei și-au dorit să facă Politehnica și plăcerea ei pentru literatură s-a aflat mereu în contradicție cu valorile lor, Svetlana Cârstean a absolvit Facultatea de Litere, la Universitatea București, și masterul de teoria literaturii. A debutat în poezie în 2008 cu volumul individual „Floarea de menghină”, care poartă numele poemului scris cu 15 ani înainte și care a făcut-o pentru prima oară să simtă că și-a găsit vocea în scris. Până la publicarea volumului, a simțit o presiune atât să demonstreze familiei că se poate întreține din scris, cât și să obțină o validare ca scriitoare din partea prietenilor scriitori. „Floarea de menghină” i-a adus numeroase premii, dar, în același timp, a făcut-o să se lupte cu o etichetă nouă, de „autoarea unui singur poem”. Până în prezent, Svetlana a publicat trei volume de poezie, iar poemele sale au fost traduse în germană, engleză, franceză, italiană, catalană, suedeză şi cehă. Podcastul Pe Bune este susținut de UniCredit Bank și de BestJobs, două companii care

Un episod bonus, în care Elena Văduva, asistent de producție la Pe Bune, povestește care sunt momentele preferate din primul sezon de podcast și cum Pe Bune a ajutat-o să înțeleagă mai bine viețile artiștilor pe care îi admira. Temă muzicală: Alex Turcu. Inginer de sunet: Horia Baldea.

Pe 22 ianuarie am dat startul unui nou sezon din podcastul Pe Bune prin un spectacol live. Regizorul Patrick Brăila, actrița Mihaela Drăgan, poeta Elena Vlădăreanu, reporterul Luiza Vasiliu și scriitorul Alex Tocilescu au împărtășit cu un public de 180 de oameni care sunt lucrurie care îi frământă. Am vorbit despre cum treci peste hate speech sau peste eșec, despre originalitate și responsabilitate, și despre cum faci să nu renunți în ciuda obstacolelor. Ce a ieșit puteți asculta într-un episod de două ore. Podcastul Pe Bune este susținut de UniCredit Bank, o companie care crede în puterea minților creative. Parteneri Pe Bune Live: Institutul Francez și Dizainăr. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu. Editor sunet: Horia Baldea. Asistent producție: Elena Văduva. Muzică adițională: Jahzzar - Endeavour.

Februarie e luna cadourilor la DoR. E momentul în care se întorc sau se alătură comunității cei mai mulți oameni, iar noi îi răsplătim cu cărți, surprize și abonamente speciale. Pentru 2018 ne-am stabilit o țintă ambițioasă: 1.500 de abonamente reînnoite sau proaspete, pentru că jurnalismul nostru depinde de susținerea directă a celor care ne citesc. A te abona înseamnă a crede și a susține financiar – și în modul cel mai direct – felul în care DoR documentează și scrie poveștile României de azi. Fiecare abonat contribuie la susținerea directă a jurnalismului DoR, a echipei și colaboratorilor. Spre deosebire de un exemplar cumpărat din librării, când cumperi un abonament, toți banii ajung la noi imediat. Fără tine n-am avea nici cui povesti și nici resursele s-o facem. De aceea, comunitatea DoR e specială și o tratăm ca atare: dincolo de revista trimestrială, pe care ți-o livrăm acasă sau la serviciu, îți scriem mesaje de mână, îți trimitem săptămânal un newsletter dedicat și te anunțăm înaintea tuturor des

Pe 22 ianuarie, Pe Bune se transformă din experiența interviurilor audio într-un spectacol live. Patrick Brăila, Mihaela Drăgan, Elena Vlădăreanu, Luiza Vasiliu și Alex Tocilescu vor povesti cu sinceritate, timp de o oră și jumătate, despre fricile, limitările și problemele cu care se confruntă, dar și despre cum munca pe care o fac îi definește ca oameni. Pe Bune Live va fi înregistrat audio și va fi primul episod al unui nou sezon de podcast. UNDE: Cinema Elvira Popescu (Bd. Dacia nr. 77, București) CÂND: Luni, 22 ianuarie. Spectacolul este programat să înceapă la ora 19:30. Accesul se face de la 19:00. CÂT: 30 de lei. Bilete aici: http://bit.ly/bilete-Pe-Bune-Live. Eveniment organizat de DoR (Decât o Revistă). Prezentat de UniCredit Bank. Susținut de Institutul Francez și Dizainăr.

Regizoarea Iulia Rugină a descoperit plăcerea de a fi pe un platou de filmare la 14 ani, când a făcut figurație într-un film american. Nu a fost admisă în primul an în care a dat examen la UNATC, dar nu a renunțat la dorința de a deveni regizor. Timp de un an s-a trezit la 4 dimineața ca să ajungă la 7 la restaurantul la care lucra, iar după-amiaza se ducea la cinematecă și la cursuri pregătitoare pentru admiterea la UNATC. A intrat al doilea an. Facultatea, deși nu i-a încurajat libertatea de creație, a ajutat-o să realizeze primul mediumetraj, Captivi de Crăciun, un film la care lucra de doi ani. A debutat în lungmetraj cu Love Building, o comedie romantică pe care a continuat-o cu Alt Love Building. Continuarea, pe care Iulia a considerat-o o greșeală și un eșec, a făcut-o să se îndoiască că poate fi regizor și să-și dorească să renunțe definitv la film. S-a întors, însă, pe platou cu Breaking News, un film la a cărui realizare se gândea de zece ani. Breaking News i-a oferit confirmarea că poate transmite

Adi Bulboacă s-a făcut remarcat prin fotografie de teatru, de-a lungul timpului fiind fotograf oficial la Festivalul Național de Teatru, Gala Premiilor UNITER, Festivalul de teatru tânăr ”Ideo Ideis” și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. A început să facă fotografie de teatru încă din primul an de UNATC, unde a studiat imagine de film, pentru că se apropiase de colegii de la secția de actorie și le urmărea spectacolele prin țară. Tot în timpul facultății a colaborat cu revistele Time Out și Bewhere, și a lucrat pentru Ambasada Franței în România și Institutul Francez. După facultate a urmat o perioadă despre care Adi spune că au fost în total „cinci ani cu de toate”, pentru că a lucrat fără pauze. În 2016, pentru că simțea nevoia unei vacanțe, a hotărât să pornească într-o călătorie inițiatică de 11.000 de kilometri. Așa a ajuns să facă al doilea lucru pentru care este cunoscut: fotografii cu și din trenuri. Timp de o lună a locuit dintr-un tren în altul, fără o destinație clară, în încercarea de

Pictorului Roman Tolici i-a plăcut să deseneze de mic. În grădiniță a rugat-o pe mama lui să-l lase să rămână acasă pentru a desena mai mult și aceasta a fost de acord. A urmat școala de arte din Chișinău, iar la 16 ani a venit în România și a studiat animație la liceul Tonitza și grafică la Universitatea de Arte. După terminarea facultății, pentru că erau puține oportunități în România să se realizeze ca artist plastic, s-a angajat part-time în publicitate și timp de zece ani s-a trezit la 6 dimineața pentru a picta, iar la prânz se ducea la serviciu. A avut prima expoziție personală în 2002, iar de atunci a expus aproape în fiecare an, pentru că, spune Roman, pictura este parte din cine este ca om, așa înțelege lumea și nu se poate opri din lucrat. Procesul lui de muncă se bazează pe documentare, introspecție și multe ore de izolare în atelier cu pânza în față. Deși pictează de peste 20 de ani, Roman spune că încă mai are momente în care se îndoiește că știe să deseneze și că picturile la care lucrează vor