Pe Bune

Obiceiul pământului este un proiect jurnalistic multimedia despre sclavia romilor și amprenta acelor 500 de ani asupra prezentului. Sclavia a început în 1385 și a fost abolită abia în 1856, timp în care romii au fost proprietăți ale statului român, ale bisericii și boierilor. Această traumă generațională este răscolită deseori de rasismul prezentului. Vindecarea necesită recunoaștere, reconciliere și măsuri reparatorii.Ca să înțelegem că istoric nu am pornit cu șanse egale și să putem schimba raporturile de putere care ne definesc azi, ne-am propus să înțelegem sursa acestei nedreptăți și modurile în care o putem repara. ★ Support this podcast ★

Odată cu episodul 100, podcastul Pe Bune se oprește pentru o perioadă nedeterminată. În acest ultim episod gazda podcastului, Andreea Vrabie, vorbește cu editorul DoR Cristian Lupșa despre cum știi când e momentul să închei un proiect pornit din căutări personale, ce a învățat despre muncă intervievând timp de patru ani artiști, regizori, muzicieni și actori și ce așteaptă de la noua etapă. Sperăm că episoadele Pe Bune ți-au fost un sprijin atunci când ai avut cea mai mare nevoie. Îți mulțumim că ai fost alături de noi. Mulțumiri merg și către Alex Turcu care a compus tema muzicală, Horia Baldea care s-a asigurat că fiecare episod se aude clar și Alina Șincu care a transcris episoade, a moderat grupul de Facebook pentru ascultători și a promovat podcastul cu o dedicare incredibilă. Mulțumiri speciale pentru toți sponsorii care ne-au fost alături de-a lungul timpului, fără sprijinul lor nu am fi ajuns la 100 de episoade. Și pentru întreaga echipă DoR care a susținut realizarea acestui podcast contribuind cu

Regizorul Radu Jude a început să lucreze în film ca asistent de regie pentru filme ca Amen., în regia lui Costa Gavras sau Moartea domnului Lăzărescu, în regia lui Cristi Puiu. După mai multe scurt metraje premiate, a debutat în lung metraj cu Cea mai fericită fată din lume, un film care spune cu umor povestea conflictului dintre o fată și părinții ei în urma câștigării unei mașini la un concurs. De atunci, Radu a realizat câte un film aproape în fiecare an, un ritm care îl ajută să experimenteze regizoral fără să pună pe el presiunea de a realiza o capodoperă. În ultimii ani, s-a făcut remarcat pentru filme ca Aferim! sau Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari în care arată bucăți de istorie mai puțin discutate, cum ar fi sclavia romilor sau Masacrul de la Odessa. Anul acesta, cel mai recent film al său, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, care invită la o discuție despre vulgaritatea și agresivitatea din societate, a câștigat premiul Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin. P

Maria Zavate este designer grafic, iar în timpul liber întreține o comunitate de peste 10.000 de oameni pe Instagram cu poze rustice și discuții despre evenimente complicate din lume. De fotografie a fost interesată încă din adolescență, iar mai târziu și-a dat seama că e un mediu creativ pe care-l poate folosi pentru a transmite emoție și spune o poveste. Despre „durerile lumii”, așa cum a numit seria de stories în care explică subiecte complexe, a început să vorbească pentru că a vrut să ofere o structură gândurilor despre evenimente despre care citește, de la alegerile din Belarus până la conflictul dintre Israel și Palestina. Maria nu pretinde că este jurnalist sau istoric, ci încearcă să-și răspundă ca un om obișnuit la întrebări pe care ni le punem toți despre natura umană și să ofere celor care o urmăresc un punct de pornire în propria lor documentare. Crede că ar trebui să ne pese de ce se întâmplă în lume și că oamenii vor să fie informați, doar că găsesc prea puține surse care să vorbească pe limba

Paul Mureșan desenează și face animație. Pentru că orașul Bistrița, în care a crescut, i se părea plictisitor, a început să deseneze și să inventeze povești. Interesul pentru animație a venit odată cu Cartoon Network care a simțit că-i face viața mai colorată. A făcut Liceul de Artă, însă mult timp i s-a spus că nu este talentat și că desenele sale sunt doar niște mâzgăleli. Prima animație, realizată într-un program Erasmus în Germania, a simțit că a fost un chin, pentru că a făcut mii de desene de mână, dar mai ales pentru că l-a pus în contact direct cu el și trecutul lui. A spus atunci că nu mai vrea să treacă niciodată prin asta, dar emoțiile pe care animația le-a produs în cei care au privit-o l-au făcut să continue. În filmele sale vorbește despre subiecte personale, cum ar fi anxietăți și insomnii în Pui de somn, coming-out-ul față de părinții lui în Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva sau frica de moarte în animația Ceva. Cel mai recent film, realizat anul trecut, se numește Cântec de leagăn și este

Mihai Iordache este saxofonist și compozitor. Deși tatăl lui era pasionat de jazz și cânta la vioară, iar bunicul a cântat de asemenea la vioară și violoncel, nu familia l-a îndreptat spre muzică. A început să fie interesat de jazz abia în liceu, când făcea schimb de casete audio cu alți colegi pasionați. A debutat în 1986 la Festivalul de Jazz Costinești unde l-a cunoscut pe pianistul Harry Tavitian cu care a început să colaboreze. A studiat improvizație de jazz în cadrul Școlii Populare de Artă și a luat lecții particulare de saxofon. În 1993 a început să cânte în paralel cu formația Sarmalele Reci pentru care a compus mai multe piese, printre care Țara te vrea prost sau Violeta. Din 2003 este membru al formației rock Kumm. O perioadă a simțit că oamenii îl știu mai mult ca membru al unor formații rock și nu pentru ce poate face în jazz, dar a acceptat că sunt genuri muzicale diferite ca popularitate. Spune că și-a găsit locul în jazz abia când a lansat primul album sub nume propriu, în 2003, și când a

Alex Bogdan este actor, regizor, și încă își caută locul în teatru. Prima oară când a crezut că l-a găsit a fost când a început să joace la Teatrul de Comedie, însă nu a luat concursul pentru un post. Apoi s-a angajat la Teatrul Mic, unde nu toate spectacolele sunt o provocare. A făcut regie de teatru din dorința de a fi cel care deține controlul și de a provoca actorii cum i-ar plăcea și lui să fie provocat. Oamenii îl cunosc pentru imitații, roluri în seriale de comedie sau pentru parodiile pe care le-a pregătit în cei cinci ani în care a prezentat Premiile Gopo, imagine cu care Alex se luptă. Vrea să demonstreze că poate juca o plajă mai largă de personaje, că este un regizor serios și să nu i se mai aplice eticheta de „ăla amuzant”. Simte că acum se află la mijlocul carierei. Are 35 de ani, nu mai este nici un actor la început de drum, dar nici un actor sau regizor care să se fi remarcat printr-un rol sau spectacol. Din acest motiv își dorește ca în continuare să se concentreze doar pe proiectele pe ca

Andrea Gavriliu este coregraf și performer. A fost interesată de dans de mică, dar a absolvit Facultatea de Teatru, secția actorie, din cadrul Universităţii ,„Babeş Bólyai“ din Cluj-Napoca. A lucrat mulți ani la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până să decidă să se întoarcă la dans pentru un masterat în coregrafie, pentru că își imagina mișcări pe care își dorea să le pună în scenă. Spectacolul de absolvire a masteratului în 2013, Zic-Zac, a câștigat multe premii și a transformat-o rapid în unul dintre cei mai căutați coregrafi din țară. În următorii ani, a muncit pe bandă rulantă, câte 6-7 spectacole pe stagiune, de bucurie că în sfârșit poate face ce îi place cel mai mult. A realizat coregrafii pentru spectacole renumite, cum ar fi Pădurea spânzuraților în regia lui Radu Afrim sau Lecția în regia lui Mihai Măniuțiu. În pandemie s-a uitat la proiectele pe care le-a făcut în ultimii ani și a realizat că multe dintre ele au fost asemănătoare, că nu s-a provocat creativ suficient și că trebuie să-și împi

Melania Medeleanu era prezentatoare de televiziune cu peste zece ani de experiență când în 2010 au impresionat-o niște copii dintr-un centru de plasament și a decis să se înscrie la un masterat de terapie logopedică pentru ei. A fost primul pas făcut în ajutorul altor oameni. Apoi a pus pe picioare un afterschool la Clinceni, iar în 2014, împreună cu Vlad Voiculescu, a fondat MagiCAMP, o tabără pentru copii cu afecțiuni oncologice. În 2016 a închis definitiv capitolul jurnalism și televiziune și și-a dedicat energia Asociației Magic unde crescuse numărul de tabere și proiecte. Despre anii petrecuți la conducerea Asociației Magic spune că au împlinit-o profesional pentru că a reușit să facă viața unor oameni un pic mai bună. În același timp, au fost ani în care nu a mai existat viață personală, tot ce făcea era pentru Magic. Odată ce a observat că organizația a crescut suficient cât să nu mai fie nevoie de ea, a plecat pentru a porni un nou proiect: Zi de Bine, o asociație prin care în fiecare lună strânge ban

Fotografa Mihaela Noroc spune că la 27 de ani s-a urcat în ultimul tren al fotografiei, după ce mulți ani neîncrederea în forțele proprii a făcut-o să abandoneze o pasiune din adolescență. În 2013 a pornit într-o călătorie în jurul lumii împreună cu soțul ei și în timp ce se afla în Etiopia a fost impresionată de frumusețea femeilor de acolo. S-a întrebat atunci: Dacă într-o singură țară există atâta frumusețe și diversitate, oare cum o fi în restul lumii? Așa s-a născut proiectul Atlasul Frumuseții care în ultimii șapte ani a adunat mii de fotografii cu femei din peste 70 de țări și despre care au scris instituții media ca CNN și BBC. Mihaela simte că s-a maturizat odată cu proiectul. Dacă la început fotografia doar femei tinere, pentru a arăta cât de diferită e frumusețea în lume, acum fotografiază femei de toate vârstele, cu corpuri cât mai diferite, și caută să surprindă prin poveștile lor, care uneori vorbesc despre suferință și traume, frumusețea lor interioară. Prin Atlasul Frumuseții, Mihaela speră să

Violonistul Alexandru Tomescu s-a născut într-o familie de muzicieni, mama sa e profesoară de vioară, iar tatăl a fost pianist. A studiat la Liceul de Muzică George Enescu și Universitatea Națională de Muzică din București, dar și în Statele Unite și Elveția. În 2007 a câștigat dreptul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu  pentru o perioadă de cinci ani. Mai târziu, a câștigat același concurs în 2013 și 2018, și acum o poate folosi până în 2023. Alexandru simte că are misiunea de a aduce muzica clasică mai aproape de oameni, în special în orașele în care nu există filarmonici, și de atrage atenția asupra unor cauze în care crede. Astfel, a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a observa cât de receptivi sunt oamenii la muzică în afara unei săli de concerte, într-o pădure, pentru a milita împotriva exploatării domeniului forestier și în faţa unei case în ruină, pentru a atrage atenția asupra distrugerii clădirilor de patrimoniu. Pentru Alexandru, a fi muzician nu este întotd

Pentru autorul de teatru Ștefan Peca, totul a început în joacă, în clasa a IV-a, când a scris o reinterpretare a poveștii Scufița Roșie pe care a numit-o Scufița Neagră. Apoi, la 15 ani, a scris prima piesă adevărată, O stație, care mai târziu s-a jucat la Teatrul de comedie și la Nottara. Ștefan a urmat cursuri de scris dramatic la New York University și a fost unul dintre rezidenții programului de dramaturgie de la Royal Court Theatre din Londra. Are peste 20 de ani de făcut teatru și piesele lui au fost prezentate în țări ca: Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Elveția, Franța sau Rusia. În urma unui burnout acum doi ani provocat de munca la prea multe proiecte și de pierderea perspectivei pentru ce fel de teatru vrea să facă în continuare, Ștefan a scris Noua mea piesă?, o lectură în care el își expune toate anxietățile creative în fața unui public și încearcă împreună cu acesta să găsească răspunsuri pentru cum și despre ce ar trebui să fie următoarea lui piesă. Deși gândită pentru scenă, din cauza

Ana Ularu a crescut într-o familie de scenografi și de la 6 ani a știut că vrea să fie actriță. Primul rol l-a avut la 9 ani într-o coproducție româno-franceză. Experiența de atunci a învățat-o cum să-și analizeze munca critic astfel încât să o îmbunătățească, fără orgoliu sau să considere feedbackul ceva negativ. În 2010 a jucat în Periferic, un rol pentru care a primit premiu Gopo pentru cea mai bună actriță, dar și alte premii la festivaluri internaționale și care i-a deschis ușa către lumea internațională a filmului. Până acum a avut zeci de roluri în film și teatru și spune că le privește pe toate la fel, ca experiențe din care poate să învețe, fie că e vorba despre un film studențesc independent sau o producție de Hollywood. Ana este un artist multi-disciplinar. Pe lângă actorie, e interesată de scenografie, a regizat videoclipuri muzicale, a pictat, cântă, iar în pandemie a început să scrie scenarii. Face toate aceste lucruri creative din plăcere, dar și dintr-un prea plin de imaginație, pentru că îi v

Interesul lui Mihai Chirilov pentru filme a apărut în adolescență, în comunism, o perioadă în care oamenii căutau refugiu într-un univers mai puțin cenușiu și anost. Plăcerea s-a păstrat în timpul facultății, însă a privit-o mult timp doar ca pe un hobby și o modalitate de evadare. A ajuns să fie o profesie în momentul în care criticului de film Alex Leo Șerban i-a propus să scrie o cronică în Dilema. Câțiva ani a scris cronici de film pentru publicații variate, de la Pro Cinema la FHM la revista Re:Publik pe care a fondat-o. În 2002, împreună cu regizorul Tudor Giurgiu, Mihai a pus bazele Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), cel mai cunoscut festival de profil din România. Vede rolul lui de programator și curator de festival ca pe unul de acompaniator: ajută filmele bune să ajungă la oamenii care ar putea să le iubească. Spune că unul dintre ghinioanele oamenilor care văd foarte multe filme este că prea puține ajung să îi mai surprindă. Uneori este nevoie să vadă zeci de filme până să desc

În ultimii doi ani am obișnuit să închei sezonul curent din Pe Bune cu un episod special: înregistrarea spectacolului Pe Bune Live din acel an, care aducea povești sincere despre muncă și viață spuse pe viu în fața unui public. 2020 nu a fost un an normal și nu cred că mai e nevoie să vă spun asta. Pe scurt, nu am putut organiza un Pe Bune Live așa cum mi-aș fi dorit. Dar, tocmai pentru că a fost un an neobișnuit, nu am vrut să las finalul de sezon să treacă nemarcat și m-am întrebat cum l-aș putea face unul special, care să invite la reflecție și un soi de împăcare personală cu tot ce am trăit în perioada asta. Așa că l-am invitat din nou pe Răzvan Exarhu, om de radio și cel mai ascultat invitat al podcastului, să discutăm împreună despre ce a însemnat pandemia, cum a trăit-o el și cu ce gânduri de viitor iese din 2020. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs și Samsung România, companii care cred în puterea minților creative. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu. Editor s

Mihaela Sava e cunoscută oamenilor ca Prăjiturela, numele sub care de opt ani testează rețete în bucătărie și le împărtășește cu cei care o urmăresc. Pasiunea pentru gătit și testat rețete s-a născut într-un cămin studențesc din Budapesta unde se afla pentru o bursă de studii și unde a împărțit bucătăria cu tineri din toate colțurile lumii. După ce s-a întors în țară și a început să-și înnebunească prietenii cu poze cu mâncărurile pe care le experimenta, a decis să le urce pe un blog. Acum, activitatea ei din bucătărie și nu numai, pentru că Mihaelei îi place să împărtășească cu comunitatea bucăți din viața ei, este urmărită de zeci de mii de persoane. Îi place să creeze conținut și toate ideile noi îi vin natural, în schimb simte presiunea de a oferi constant ceva oamenilor care o urmăresc și că nu reușește să se deconecteze de la online. Iar asta are un efect negativ, pentru că mintea ei este în permanență agitată și concentrată pe muncă: ce rețetă mai poate crea, ce moment mai poate filma, ce detaliu mai p

De 20 de ani, Mihnea Blidariu este vocea trupei de rock Luna Amară. Întotdeauna și-a dorit să facă muzică cu mesaj de critică socială care să creeze o schimbare în oameni și să ducă la o schimbare fundamentală de masă. Crede că activitatea de muzician trebuie să meargă mână în mână cu acțiuni civice, iar la începutul anilor 2000 s-a implicat în organizarea festivalului FânFest și campania Salvați Roșia Montană. Despre acea perioadă spune acum că a fost printre puținele dăți în care a simțit că și-a găsit rostul. Ultimii ani, cu toate schimbările tehnologice și de ritm ale vieții și, în același timp, cu probleme sociale și de atitudine care nu se schimbă sau chiar se înrăutățesc l-au făcut să se simtă obosit și mai bătrân decât cei 41 de ani pe care îi are. Mihnea spune că obișnuia să-și ia energia de la public în timpul concertelor, iar asta îl motiva să continue să compună și să facă muzică cu mesaj social. Însă pandemia i-a răpit această sursă și momentan nu știe cum s-o înlocuiască și să se adapteze. Podc

Ovidiu Hrin este designer multidisciplinar și artist caligraf. A învățat design grafic în anii 90, într-o perioadă în care existau puține surse de informații. Așa că își cheltuia toți banii pe cărți de specialitate încercând să reproducă ce vedea și să înțeleagă procesul din spatele lucrărilor cu o sete incredibilă de cunoaștere. În 2001 a fondat Synopsis, un studio de design grafic care a devenit unul dintre cele mai respectate studiouri de la noi din țară. În 2011, alături de o echipă, a pornit proiectul Typopassage , o rețea de micro muzee în aer liber în Timișoara dedicată posterelor, tipografiei și designului grafic. Ovidiu a câștigat numeroase premii internaționale de design, iar lucrările sale au fost publicate în peste 80 de cărți și reviste de specialitate. În timpul pandemiei a ajuns să-și pună întrebările grele pe care, prins în vârtejul vieții și managementului unui studio de design, amânase să și le pună: de ce face ce face? Și, mai ales, cum ar putea să se întoarcă la plăcerea și entuziasmul cu

Actrița Ana-Maria Guran a obținut primul rol la 17 ani când a jucat în filmul de lungmetraj Lumea e a mea. Pentru acest rol a fost nominalizată la premiile Gopo la categoria Cea mai bună actriță în rol principal, pe care nu a câștigat-o, însă a primit premiul Tânăra speranță. De atunci, a absolvit UNATC-ul și a jucat atât în filme cât și în spectacole de teatru. Cel mai greu în activitatea ei simte că e să trăiască emoții puternice odată cu fiecare rol jucat sau cu fiecare reprezentație a unui spectacol. În timp a trebuit să învețe cum să gestioneze aceste emoții astfel încât să nu o destabilizeze. După câteva luni de pauză din cauza pandemiei, Ana s-a întors la muncă și acum repetă un spectacol nou, ceea ce o ajută să iasă din stările de anxietate trăite în perioada asta. Nu știe cum va arăta viitorul apropiat, dar știe că vrea să continue să lucreze cu echipe cu care se înțelege bine și în proiecte în care crede. În rest, ia lucrurile pe rând, așa cum vin. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Ban

Silviu Istrate lucrează în strategie în publicitate. Silviu Faiăr însă, numele cu care e cunoscut în online, face meme-uri și conținut pe YouTube. A început să facă asta pentru că urmărea youtuberi din alte țări și simțea că nimeni din YouTube-ul românesc nu face conținut pentru oameni ca el: ușor ironic și inteligent. În clipurile sale, Silviu explorează vastul internet românesc, de la review-uri din Google pentru obiective turistice până la persoane de vârsta a treia cu conturi de TikTok, și comentează amuzat descoperirile pe care le face, dar și introduce probleme sociale, cum ar fi rasismul sau misoginismul. Spune că nu vrea ca conținutul lui să fie privit ca unul educativ ci de divertisment, dar și că youtuberii și influencerii ar trebuie mai des să-și asume public opinii despre subiecte fierbinți din societate. Teama lui cea mai mare: că va crește în popularitate iar audiența i se va schimba și nu va ști mereu ce conținut să ofere oamenilor diferiți de el. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit