Pe Bune

#49 Dan Byron

Informações:

Sinopsis

Daniel Radu, cunoscut publicului sub numele Dan Byron, are peste 20 de ani de activitate în muzica românească. Dan a început să facă muzică de mic și la început lecțiile de flaut și vioară erau o corvoadă, dar în liceu a descoperit plăcerea de a cânta cu vocea și s-a încăpățânat că continue să facă asta deși unii oameni îi spuneau că nu e bun. Aceeași încăpățânare l-a făcut mai târziu să continue să cânte fie pe stradă, fie în trupe, deși anii 90 au fost caracterizați de sărăcie și era foarte greu să trăiești din muzică. Despre perioada în care a luat naștere alternativul românesc și în care el a cântat în trupele Kumm și Urma spune că a fost un ecou a ce se întâmplase în afară cu un deceniu în urmă și că energia de atunci ar fi greu de recreat în prezent. În 2006 a format trupa byron iar de atunci au scos albume noi aproape în fiecare an. Dan spune că acum a ajuns la performanța de a compune muzică în orice condiții, însă provocarea cea mai mare este să scoată din interiorul lui ce vrea să spună cu adevărat